Vise deșarte
Îmi fac vise deșarte
Pentru că tu ești departe
Și oricât mi-aș dori
La mine nu vei mai veni
Te-ai dus...vremurile împreună au apus
Tot ce mi-a mai rămas e poza ta
Stau și plâng uitându-mă la ea
Privirea ta mă încălzește și cumva îmi amintește
De vremurile noastre, când ne uitam la astre
Și mă învățai cum să cresc frumos
Acum toate astea au un rost
Dar,
E mult prea târziu, acum știu
Soarele a apus, totul s-a dus
Trandafirii se ofilesc,
Acum mă gândesc
De ce nu am profitat, de ce am stat
De ce nu m-am bucurat
De tot ce-am avut și-am pierdut
De clipele cu tine
Timpul zice că nu e bine și trece pe lângă mine
Dar,
Tu vei rămâne mereu neschimbată
Pe poza ta de pe crucea de piatră
Îți promit că îți voi aduce flori
Trandafiri albi și bujori
Cafeaua cu tine o voi bea
Pentru mine mereu vei fi
Bunica mea.
Poezie scrisă de Niculae Florentina.
Articol editat de: Chițulescu Andreea