December 7, 2020

Un academician mai… special

În acest articol am să vă povestesc despre un academician, un matematician aparte, un deschizator de drumuri. O personalitate puternică cu un simt al umorului dezvoltat, ca orice matematician care se respectă.

Se naste într-o familie de intelectuali în Tulcea. Este mereu înconjurat de cărți. Tatăl său a fost profesor de istorie și numismat român, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei, de la care se pare că a moștenit umorul. Mama sa a fost invătătoare, de la care a moștenit dragostea pentru matematică. Are trei frați, doi dintre ei, profesori, academicieni și ei. Biografia lui înşiră sute de lucrări ştiinţifice, cărţi scrise, burse în străinătate, la Paris sau Roma. Este profesor la Iași timp de 10 ani. Apoi se mută la București și ține ore la Universitate. În perioada 1947-1949, este numit ambasadorul României la Ankara.

Se spune că, la examene dacă nu știai să rezolvi un subiect, profesorul te trimitea la bibliotecă să mai studiezi, astfel că exemenele se intindeau pe mai multe zile, spre disperarea secretarelor, care trebuiau să inchidă situația școlară la sfarșit de semestru.

Profesorul s-a remarcat prin dorința lui de matematimizare a României, un proiect prin care a început să țina cursuri de matematică și la alte facultăți, un curs optional, dar la care amfiteatrele erau pline.

Dar ce avea să schimbe cariera Profesorului este un cadou primit de la o prietenă care călătorise în Statele Unite ale Americii. O masinărie de calcul care făcea furorii în America. Așa a început să studieze modul în care matematica poate fi integrată în ştiinţele calculatoarelor. În anul 1957, la institutul de Fizica Atomica, a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, iar în 1962 a înfiinţat Centrul de Calcul din cadrul Universităţii din Bucureşti, la aceea vreme a 10-a Universitatea din lume care avea un centru de calcul. Astfel, Profesorul are o noua obsesie: Informatica, și intuieste foarte bine că calculatorul o să schimbe lumea, așa că se hotărăște să se pregătească de revoluție. Merge prin liceele din București, stă de vorbă cu “copiii fricoşi de matematică” și le explică importanţa matematicii și a informaticii. Cu un plan bine pus la punct, s-a dus la Ministrul Învățământului, un fost student de-al său, și i-a propus ca fiecare universitate din ţara să aibă o catedră de informatică, şi ca principalele universităţi din ţară să înfiinteze facultăţi de informatică. Și mai mult, își dă seama că, pentru a atrage mai mulți tinerii pe domeniul infomaticii, toate unitățile de învățământ trebuie informatizate astfel că, propune și obține și înființarea unor licee de informatică.

Astfel, este considerat părintele informaticii românești și nu numai. În anul 1996, societatea internațională a inginerilor în electronică IEEE i-a acordat post -mortem distincția Computer Pioneer Award, devenind astfel primul roman care primește acestă distincție rară.

Astăzi, în semn de prețuire, mai multe licee din tara îi poartă numele. Ați ghicit despre cine este vorba? Dacă nu, vă mai spun doar atât … începând cu anul 1990 și liceul nostru îi poartă numele.