Toamnă albastră
Am fumat strâmb pentru prima dată când
m-am încurcat în cămașă
albastră
și am căzut în alb-
atunci erau multe măști aruncate
și zburau peste noi și peste virus
și zburau peste noi și pe sub poduri
cu porumbeii.
Dar noi râdeam de cele de pe fața mea
prin care nu puteam să respir în stb.
Era toamnă.
Sau poate un anotimp no name,
doar al nostru și al lor: o toamnă
albastră.
O toamnă în care poți să urci scările de la municipal.
Dacă ai condiție fizică și treci de cer,
hopa! Dai de marea bucureștiului
cu valuri de spirt și spumă de bere.
din căuș bei și-apoi vezi, înțelegi de ce
ai avut mereu la mână ceasul,
în buzunar rigla.
Ca să măsori dimensiunile
pastilei de aerius pe care o primești
cinci miligrame la cinci ore.
Albastre.
Ca să măsori ochiul iubitei.
Albastru.
Ca să măsori cât faci de acasă
până la centrul de testare
de la centru
până la farmacie
de la farmacie până la mama
dracului.
Ca să măsori cele patru dimensiuni ale spațiului:
telefonul, cheile, abonamentul de metrou și masca
albastră.
Ca să măsori cât de mult am tras toți
din narghileaua cu oxigen
de am aburit cristalul viitorului
și se îneacă somonii în el.
Taci, te rog.
Hai să continuăm cu râsul în stb,
să nu ne mai gândim la somoni albaștrii sau mări de spirt.
Oricum sunt doar fantome de cuvinte
care îmi bântuie după-amiaza.
taci, uită-te la cer. Încă e
albastru.
Articol realizat de Georgescu Miriam
Copertă realizată de Guzu Dana
Articol editat de Cismaru Lucian
