Potasiu
Odată,
Într-o zi tare deprimantă,
O zi de toamnă...
Se afla pe o masă,
O perlă de potasiu,
Mică, dar frumoasă,
Iar lângă ea,
Se afla un cub de calciu:
-Vai, ce frumoasă sunt!
Dar nu e de mirare,
Căci sunt o bază tare!
Spuse mândră perla.
Calciul sfios,
Zise duios:
Sunt un metal alcalino-pământos,
Și chiar de nu-s frumos,
Am și eu un rost!
Sunt agent de aliere,
Produc aliaje de aluminiu,
Cupru, plumb și beriliu.
-Vai, ce mândru ești,
Mă uimești...
Dar tu ai uitat,
Că am structură cristalină,
Și arăt minunat, învăluită în lumină!
Dar, deodată,
O vrăbiuță bătu cu ciocul în fereastră
Și spuse de îndată:
Încetați, vă rog!
Uitați neînțelegerile care au fost,
Căci pe lumea asta, orice lucru are un rost.
Poezie scrisă de Popa Anca Teodora, clasa a XII-a F