Potasiu

Odată,

Într-o zi tare deprimantă,

O zi de toamnă...

Se afla pe o masă,

O perlă de potasiu,

Mică, dar frumoasă,

Iar lângă ea,

Se afla un cub de calciu:

-Vai, ce frumoasă sunt!

Dar nu e de mirare,

Căci sunt o bază tare!

Spuse mândră perla.

Calciul sfios,

Zise duios:

Sunt un metal alcalino-pământos,

Și chiar de nu-s frumos,

Am și eu un rost!

Sunt agent de aliere,

Produc aliaje de aluminiu,

Cupru, plumb și beriliu.

-Vai, ce mândru ești,

Mă uimești...

Dar tu ai uitat,

Că am structură cristalină,

Și arăt minunat, învăluită în lumină!

Dar, deodată,

O vrăbiuță bătu cu ciocul în fereastră

Și spuse de îndată:

Încetați, vă rog!

Uitați neînțelegerile care au fost,

Căci pe lumea asta, orice lucru are un rost.

               Poezie scrisă de Popa Anca Teodora, clasa a XII-a F