Irelevant
Să te simți pierdut
Într-o lume mare
Unde poți face orice
Pare greu de crezut,
Dar mulți dintre noi,
Sub coperta zâmbitoare,
Avem un gol, care
E, de fapt, plin cu speranță,
Cu idei și scenarii ireale,
Și asteptări inumane.
O privire pierdută,
Caută persoana care
Era înainte,
De care avea nevoie
Mai mult ca niciodată.
În plinul de îngrijorare,
Frică, invalidare, confuzie,
Ești aici să mă ajuți
Și mă ții in picioare
Când sunt aproape să cad.
Uneori mă uit înapoi,
La cuvintele scrise de mine,
Și mereu au mai mult sens.
Tremur când încerc să zic ceva,
Dar nu există cuvintele potrivite
Pentru a explica ce simt,
Așa că vorbesc doar despre
Zilele bune, iar cele rele
Rămân vagi și doar la mine.
Poate dacă stau în ploaie
Mă pot îneca și în altceva
Diferit de mintea mea.
Când suntem tineri
Toți asumă că nu întelegem,
Nu înțelegem viața,
Sentimentele, iubirea,
Dar, de fapt, doar noi știm
Ce înseamnă cu adevarat.
Când iubești, iubești tot.
Cei mari spun că pentru iubire
Ori ai muri, ori ai omorî,
Dar pentru iubire trăiești.
Articol redactat de Șocai Iulia
Copertă realizată de Roșca Daniel
Articol editat de Chițulescu Andreea