November 2, 2020

Inimi de visători

Demult,

Undeva, sub un cireș visător,

De-a dreptul încântător,

Un băiat,

Un tânăr frumos,

Cu chip luminos,

Rostea încet,

Cuvinte uimitoare,

Dulci ca niște flori,

De primăvară aducătoare...

Rostea astfel de cuvinte,

La urechea unei fete sfioase,

Cu părul bălai, învăluit în raze luminoase.

Ea îl asculta, visătoare,

Îndrăgostită și încântătoare,

Cuprinsă de o iubire înfloritoare.

El, văzând-o înduioșată,

O sărută cu dor,

Cireșul, aplecându-și crengile ușor,

Peste cei doi îndrăgostiți,

Frumoși și fericiți.

Eu i-am văzut de la început,

Rostind cuvinte frumoase,

Drăgăstoase,

I-am admirat,

Și i-am privit de departe,

Încântată,

Ca niciodată.

Dar, peste un an,

Sub același cireș înflorit,

Același tânăr s-a ivit,

Dar, nu...

Nu cu fata cu părul bălai,

Sfioasă,

Învăluită într-o lumină frumoasă,

Ci cu o altă tânără,

Cu privirea fulgerătoare,

Orbitoare.

El o sărută cu dor,

O sărută...

Uitând de clipele ce trec ușor.

Cireșul nu și-a mai aplecat crengile

Asupra lor,

Și timpul a trecut ușor,

Și a venit și fata cu părul bălai,

Și i-a văzut pe cei doi,

Frumoși, încântători...

El o văzuse la rândul său,

Dar, vrând să-i facă rău,

Continuă s-o sărute pe alta,

Ca s-o vadă plângând,

Pierdută îm zare și în gând,

Pe fata cu părul bălai...

El, simțindu-i buzele reci,

Continuă s-o sărute,

Pe vrute, pe nevrute,

Se hrănea, simțind gustul răzbunării,

Dulce și amar,

Și biata fată cu părul bălai n-avea habar.

Plângea încet,

Fără să scoată vreun sunet.

Eu am văzut-o,

Și n-am avut curajul să mă apropii de el,

Să-i spun că va pierde totul,

Oricât s-ar răzbuns el,

Dar, m-am apropiat de ea,

Și i-am zis așa:

,, Draga mea, nu mai plânge,

Căci în ochii tăi se ascund visuri nestinse,

Frumoase ca niște stele aprinse,

Mă doare pentru tine,

Căci parcă-mi ești soră,

Așa că-ți spun de bine,

Știu cât de mult înseamnă o poveste de iubire,

Știu prea bine,

Dar, uită-te la mine,

Și eu sunt o visătoare,

La fel ca și tine,

Și mai sunt mulți ca și noi,

Așa că ridică-te de jos,

Și zâmbește frumos,

Căci nimeni nu poate opri,

Întrista sau îngenunchea,

Oricât ar fi lumea de rea,

Niște suflete de călători,

Inimi de visători.’’

Poezie scrisă de Popa Anca-Teodora, clasa a XII-a F