Drobeta și povestea unui paradis pierdut în apele Dunării

Jan 28, 2022

De n-am fi ales ca vara trecută să petrecem câteva zile la malul Dunării, poate nici acum n-aș fi știut că...

Dar se cuvine să începem cu începutul.

Îți propun să pornim în această călătorie cu o întoarcere în trecut. Să dăm timpul înapoi, așadar, cu vreo... 1920 de ani. Ne aflăm în plin război daco-roman (101-102 d. Hr.), iar cetatea dacică Drobeta devine posesiune romană. Împăratul Traian ordonă construirea unui pod peste Dunăre, pod ce va fi opera cunoscutului arhitect Apolodor din Damasc (cel căruia îi aparține și Columna lui Traian). Cetatea devine astfel un obiectiv strategic, ajutându-i pe romani să cucerească Dacia condusă de Decebal. Distrusă în repetate rânduri de diferite popoare, așezarea începe a fi reconstruită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin hotărârea domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica.

Revenind în vremurile noastre, suntem în data de 3 august anul trecut. Ne plimbăm printr-un oraș care a prins din nou formă în jurul anului 1830. Interesante sunt, în special, străduțele. Urcă, sau... poate coboară? Greu de spus.

Orice deal poate fi privit ca o vale.

Prea obosiți în ziua precedentă după o călătorie de șapte ore cu trenul, explorarea noastră s-a limitat după ce am sosit la o plimbare până la magazin și înapoi la cazare. Astăzi lucrurile stau altfel: avem în față o nouă zi, noi forțe, noi provocări și multe de făcut. Decidem să începem ziua cu o plimbare pe străduțele liniștite ale Drobetei.

Promenada Crișan este unul dintre locurile pe care e musai să le vezi atunci când vei ajunge în Drobeta-Turnu Severin. Frumos amenajată sub forma unui parc lung și îngust, devine animată în special seara și la sfârșit de săptămână. Îți place să te dai într-un cart cu pedale ori să te plimbi liniștit în timp ce savurezi o înghețată? Promenada este sigur pentru tine.

Promenada Crișan văzută din Castelul de Apă.

Revenind la ale noastre... Strada Crișan continuă în linie dreaptă spre Castelul de Apă...

...obiectiv turistic ce a devenit, peste ani, un simbol al orașului. Constatăm că se poate vizita, iar gândul unei panorame superbe ne îndeamnă să intrăm, având sentimentul că nu doar priveliștea va fi cea care ne va încânta. Se dovedește să avem dreptate, întrucât și în turn descoperim câte ceva interesant. Pe când la primul nivel admirăm câteva tablouri prezentate în cadrul unei expoziții de pictură,...

...la următorul etaj aflăm o expoziție cu o tematică cât se poate de captivantă: insula Ada Kaleh, un adevărat paradis pierdut.

Și iar ne întoarcem în istorie, însă de această dată nu ne îndepărtăm atât de mult de prezent - facem doar o ieșire scurtă, până în anii '30.

Insula ce avea aproape 2 kilometri lungime se găsea în apropiere de orașul Orșova, fiind casă pentru aproximativ 600 de turci. Locuitorii insulei se bucurau de numeroase beneficii, aceștia putând importa sau exporta produse fără costuri vamale, având totodată dreptul de a pescui fără permis și putând locui sau construi fără a plăti impozite statului. Este de la sine înțeles că nu era chiar de ici, de colo să locuiești, să pescuiești și să faci comerț, cum s-ar spune, după pofta inimii. Atmosfera pitorească era cea care îmbia turiștii să viziteze acest loc, desprins parcă dintr-o poveste orientală.

(Menționez că nu dețin niciun drept asupra imaginilor de epocă cu insula Ada Kaleh.)

Deși nu puteau înnopta pe insulă, poate sute de mii de vizitatori au pășit pe tărâmul de poveste, fiind atrași în special de bazar. 

Pe lângă decorul oriental, insula era cunoscută și pentru deliciile cu care își trata oaspeții. Cafeaua fiartă în ibrice de aramă pe nisipul fierbinte și rahatul cu fructe sau cu nucă, dulceața de trandafiri sau înghețata de ciocolată, vanilie și fistic, braga, baclavaua și fondantul cu mentă sau migdale sunt câteva dintre delicatesele locale, și asta doar în ceea ce privește deserturile. Numărul mare de turiști se explică, cu siguranță, și datorită acestor preparate savuroase. Pe insulă se fabrica chiar un sortiment celebru de rom (cu alcool de import) - Rhum Ada-Kaleh.

Combinația fericită dintre voia-bună a localnicilor și bunătățile pe care le vindeau putea fi întâlnită la fiecare pas.

Primăvara, insula devenea, într-adevăr, un paradis. Casele și grădinile erau acoperite de vegetație, iar trandafirii, violetele, zorelele, crinii imperiali, iasomia, sunătoarea și mușcata aromatică umpleau locul cu un parfum îmbătător. Citim că pe insulă nu era nevoie ca grădinile să fie separate prin garduri, localnicii împărțind fructele între ei.

Oricine dorea să culeagă din pomii de pe proprietățile celorlalți era bine-venit. Vița-de-vie urca prin pomii din livezi, prin gutui, duzi, castani, smochini, lămâi, meri, aluni, caiși, nuci, corcoduși altoiți, moșmoni (specie de arbore fructifer), peri.

Unde s-au dus? Când au apus anii de sus ai gloriei lor? se întreabă Vali Sterian în cântecul său, Amintire cu haiduci. Deși nu e vorba de vreun haiduc, aceeași întrebare ne-o punem și noi. Ce s-a întâmplat cu acest paradis și de ce insula nu mai apare pe hartă?...

Începând cu anul 1969, locuitorii insulei au fost nevoiți să se despartă de casa lor. Motivul: creșterea nivelului apei (cu 18 metri!), datorată construirii hidrocentralei Porțile de Fier. Cea mai mare centrală de pe Dunăre se află mai jos de Ada Kaleh; insula s-a pierdut în apele lacului de acumulare. Majoritatea obiectivelor turistice de pe insulă au fost demolate înainte ca aceasta să fie inundată. Anumite obiecte de valoare de pe insulă se păstrează, însă, și astăzi, în diferite muzee.

După ce am aflat frumoasa poveste și finalul trist al acestui tărâm unde exista o altfel de lume, urcăm la ultimul etaj al vechiului turn. Aici, soarele scaldă Drobeta în razele sale.

Cum spuneam: de n-am fi ales să petrecem câteva zile la Drobeta, poate nici acum n-aș fi știut de existența insulei Ada Kaleh și de unicitatea acesteia.

Jos, în oraș, viața își urmează cursul firesc. Și, în fond, nu așa trebuie să se întâmple? Ada Kaleh a avut un rol important în istorie și în cultură, însă atât istoria, cât și fluviile își urmează cursul. Dacă apele Dunării au acoperit însă un colț de rai, valurile istoriei nu au înecat amintirea unei insule, a unor oameni, a unui loc.


Articol redactat de Ștefan Susanu.

Editat de Ioana Botescu.

Fotografii realizate de Ștefan Susanu.

Tags

Ștefan Susanu

Un suflet călător pe al vieții drum cu dor...

Great! You've successfully subscribed.
Great! Next, complete checkout for full access.
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.