Doar un moment de liniște

 Într-o noapte rece și ploioasă,

Ce dureri ascunse țeasă,

Ascunse toate în inima ei,

Firavă și curată,

De prea multe ori rănită și trădată,

Apare el,

Învăluit de lumină și speranță,

Speranță ce poate topi orice suflet gheață.

Ea nici nu îndrăznește să-l aștepte,

Fiindcă, înaintea lui a fost trădată de mii de ori,

Suferea din noapte până în zori...

Teama o copleșește,

Se teme fiindcă îl iubește,

Dacă o rănește?

Lacrimile încep să-i inunde chipul,

Oprind pe loc timpul.

Lacrimi reci, de gheață,

Învăluie totul în ceață

Și-o fac pe biata fată

Să-și amintească,

Să se gândească,

La numeroasele ei trădări,

Neîmpliniri și supărări,

Visurile neîmplinite

Și rănile primite...

El îi citește fiecare gând în parte

Și, venind parcă de departe,

Tânărul cu chip luminos și angelic

O cuprinde în ale sale brațe,

Rupând ale supărării ațe.

Inima ei rănită

Începe să bată agitată,

Căci pentru prima dată

Se simte ocrotită și iubită...

Ea îl strânge în brațe lacomă și rănită,

Simțindu-i căldura trupului,

Aproape de rănile sufletului.

Începe să-i asculte liniștită

Bătăile inimii lui

Ce-i străpung ca un pumnal

Suferințele sufletului.

Cu buzele sale moi,

Ce au atingerea atât de delicată,

Atât de dorită

Și, totuși atât de îndepărtată,

El îi sărută ușor fruntea tinerei,

Sfărâmând, fără vreo ezitare

Orice fărâmă de neîncredere

Și durere...

Ea ar vrea să-i spună atâtea,

Dar nu are puterea,

Căci teama, curajul i-a distrus,

Într-un mod nespus.

Așa că-și spune în gând,

Ușor, sperând:

,,Dragul meu, de ce ai venit,

Fără să te fi gândit?

Ai fost alături când mi-a fost greu,

M-ai sprijinit mai mereu...

Dar, nu-mi amintesc,

Să-mi fi spus vreodată ,,te iubesc’’!

Așa că de ce mă strângi în brațe

Și sfărâmi ale supărării ațe?

Dar, cu toate că știu

Că tu ai iubit-o pe cea care m-a distrus,

Ai iubit-o nespus...

Te rog, ca o egoistă

Să rămâi lângă mine acum,

Să nu-mi lași speranțele pe care chiar tu mi le-ai dăruit

Să se prefacă în scrum,

Să se facă pulbere și fum!

Nu știu dacă o mai iubești

Sau o mai dorești.

Dar, nici nu-mi amintesc să te fi despărțit

De cea care m-a rănit!

Eu am pierdut în fața ei,

Am fost învinsă de firea ei nemiloasă,

Înșelătoare și frumoasă.

Mă doare să recunosc,

Dar așa a fost,

Iar acum nu mai are niciun rost.

Atingerea ta,

Atingerea buzelor tale,

După care am tânjit,

Am sperat și mi-am dorit,

E pătată de atingerea ei,

Ce simt că se ascunde în adâncul inimii tale,

Dar, mi-o doresc atât de tare,

Și-o accept cu lăcomie

Și iubire.

Căldura trupului tău,

Atât de dogoritoare

Și ocrotitoare

Topește gheața din sufletul meu,

Căci sunt un suflet de piatră,

Ale cărui lacrimi nu contează.

Te vreau lângă mine mereu!

Chiar, dacă nu e de mirare

Că tot ce-mi va rămâne

E dulcea și trecătoarea ta alinare.’’