May 7, 2021

Ce am învățat în această perioadă de criză

Ce am învățat în această perioadă de criză

În calitate de elev, pot afirma faptul că mi-am petrecut o bună parte din viață în sistemul educațional fizic, și recent s-a împlinit un an de când a fost nevoie de o trecere în regimul online. Astfel, după această perioadă, am resursele necesare pentru a-mi forma și expune părerea actuala despre situația în care ne aflăm. Încă de la început circumstanțele curente mi-au dovedit încă o data faptul că ființa umană este capabilă de multe lucruri, mai ales în ceea ce privește adaptabilitatea la noi conjuncturi din diferite situații fetide.

În primă instanță pot spune că din perspectiva unei societăți cotidiene, această adaptare a fost finalizată cu succes. Suntem generația care a evoluat odată cu tehnologia, iar internetul a reprezentat un pion indispensabil în evoluția noastră. În calitate de indivizi ce doresc să facă parte dintr-o civilizație cât mai avansată, ne dezvoltăm într-un secol al vitezei ce are ca factor principal versatilitatea.

Din păcate, viața nu ne oferă șanse egale tuturor, și luând spre analiză exemplu verișorului meu mai mic, care în ultima perioadă a devenit asemenea unui frate pentru mine se va constata faptul că adaptarea la acest online din perspectiva copilului crescut la țară este foarte grea, nefiind mereu disponibile resurse precum o conexiune stabilă la internet sau device-uri de o calitate superioară care să îndeplinească toate cerințele școlii online. Pe lângă aceste neajunsuri materiale el este elev al școlii primare, mai exact în clasa I, o clasă unde ar trebui puse bazele educației fiecărei persoane. Verișorul meu este totuși un caz fericit primind ajutorul meu și al întregii familii, dar gândiți-vă la sărăcuții copii de la sate care stau singuri acasă toată ziua și sunt privați de educație neavând nici device-uri , nici părinți care măcar să le urmărească progresul, nefiind capabili după 8 ore de muncă asiduă pe câmp să le predea, deoarece calitatea de a-i putea învăța pe ceilalți este un har pe care majoritar îl posedă profesorii. Acum să facem un exercițiu de imaginație, pandemia va trece, dar golurile cauzate în mintea școlarilor lipsiți de posibilități vor avea repercusiuni pentru o parte dintre ei veșnice care se vor răsfrânge asupra întregii societăți, aceasta involuând treptat pentru că cineva lipsit de educație nu va vedea un rost în aș trimite viitorul copil să facă carte așa cum a făcut și Ilie Moromete pentru fiul său Nicolae inițial.

Fiind un membru activ al consiliului elevilor în municipiul meu mi-a fost oferită o viziune mai clară asupra faptului că marea majoritate s-a adaptat la noul mod de predare. Desigur, fiecare dintre noi duce o lupta diferită cu procesul de învățare, iar gradul de adaptabilitate este ,după cum am afirmat inițial,cheia spre succes. Cu toate acestea, nu a fost nevoie numai de dorința elevilor ci și de cea a  profesorilor care au fost nevoiți să își schimbe total modul de predare asupra noilor cerințe, folosind sfaturile elevilor și participând la diferite sesiuni de formare pentru noile condiții impuse, dar în cele din urmă nimic nu este imposibil, mai ales dacă suntem uniți și luptăm pentru un țel comun.

Totodată, susțin ideea că din orice experiență trebuie să extragem esența justă și să înțelegem faptul că din întregul hazard am rămas cu experiențe ce ne-au metamorfozat în entitățile actuale. Atât participarea în mod fizic, dar și în instanța online, sunt prezente laturi pozitive care pe viitor trebuie îmbinate pentru o lume mai bună și, în fond, cele mai multe lecții de viața le-am primit în urma unor experiențe mai puțin plăcute. Din orice fapt trebuie să culegem cel mai important lucru și anume progresul, acesta fiind una dintre căile ce ne oferă un drum sigur spre succes.

Așadar, prin concepția mea de elev trecut prin cele 2 sisteme educaționale am tras concluzia că orice experiență de viață este importantă, tot răul fiind spre bine și prin orice trecem ne călește pentru viața de adult care vine cu o libertate sporită, dar și cu multe greutăți și sacrificii unde trebuie să ne adaptăm la unele condiții impuse chiar dacă nu ne priesc în prima etapă.Bună ziua! În calitate de elev, pot afirma faptul că mi-am petrecut o bună parte din viață în sistemul educațional fizic, și recent s-a împlinit un an de când a fost nevoie de o trecere în regimul online. Astfel, după această perioadă, am resursele necesare pentru a-mi forma și expune părerea actuala despre situația în care ne aflăm. Încă de la început circumstanțele curente mi-au dovedit încă o data faptul că ființa umană este capabilă de multe lucruri, mai ales în ceea ce privește adaptabilitatea la noi conjuncturi din diferite situații fetide.

Discurs realizat de Iorga Rareș în cadrul concursului Bright Speakers 2021