De ce iubim?

Valentine's Day Feb 14, 2022

Ah, iubirea romantică -frumoasă și amețitoare, sfâșietoare și devastatoare, adesea toate în același timp. De ce alegem să trecem prin acest calvar emoțional? Dă iubirea mai mult sens vieților noastre sau e o evadare din singurătatea și suferința noastră? Este iubirea o deghizare a dorinței sexuale, un șiretlic al biologiei ca să ne facă să procreăm? E tot ceea ce-avem nevoie? Avem măcar nevoie de ea? Dacă iubirea romantică are un scop, nici știința, nici psihologia nu l-au descoperit încă. Însă de-a lungul istoriei, unii dintre cei mai respectați filosofi au formulat niște teorii interesante. Iubirea ne întregește, din nou.

Filosoful grec Platon a explorat ideea conform căreia iubim pentru a fi compleți. În Banchetul, a scris despre o cină la care Aristofan, autor de comedii, îi încântă pe musafiri cu următoarea poveste: cândva oamenii erau creaturi cu 4 brațe, 4 picioare și 2 fețe. Într-o zi i-au înfuriat pe zei, iar Zeus i-a despicat pe toți în două. De atunci, fiecărei persoane îi lipsește jumătatea lui/ei. Iubirea e dorul de a găsi sufletul pereche care să ne facă să ne simțim iar întregi. Cel puțin asta credea Platon că ar spune un comediant turmentat la o petrecere.

Iubirea ne păcălește să facem copii. Mult mai târziu, filosoful german Arthur Schopenhauer a susținut ideea că iubirea bazată pe dorință sexuală e o iluzie voluptoasă. A sugerat că iubim deoarece dorințele noastre ne fac să credem că o altă persoană ne va face fericiți, dar greșim. Natura ne păcălește să procreăm, iar contopirea pe care o căutăm e consumată în copiii noștri. Când dorințele sexuale ne sunt satisfăcute, suntem azvârliți înapoi în existențele noastre zbuciumate, și reușim doar să perpetuăm specia și ciclul poverii umane. Se pare că cineva are nevoie de o îmbrățișare. Iubirea e evadarea din singurătate.

Filosoful britanic Bertrand Rusell, câștigător al premiului Nobel, spunea că iubim ca să ne potolim dorințele fizice și psihologice. Oamenii sunt concepuți să procreeze, însă fără extazul iubirii pasionale, sexul e nesatisfăcător. Teama de lumea rece și crudă ne tentează să ne construim o carapace dură pentru a ne proteja și izola. Încântarea, intimitatea și căldura iubirii ne ajută să depășim frica de lume, să evadăm din carapace și să trăim viața mai din plin. Iubirea ne îmbogățește întreaga ființă, aducând-o la apogeul vieții. Iubirea e un chin amăgitor.

Siddhārtha Gautama, cunoscut ca Buddha sau Cel Iluminat, ar fi avut, probabil, niște discuții interesante cu Russell. Buddha a spus că iubim deoarece încercăm să ne satisfacem dorințele de bază. Totuși, „poftele” noastre pasionale sunt defecte, și tot ce derivă de aici, chiar și iubirea romantică, e o sursă de suferință. Din fericire, Buddha a descoperit calea octupală, un fel de program de anulare a focului dorinței ca să atingem Nirvana, o stare de beatitudine, claritate, înțelepciune și compasiune.

Romancierul Cao Xueqin a ilustrat acest sentiment budist al absurdității iubirii romantice într-unul din cele mai mari romane clasice chineze „Visul din pavilionul roșu”. În intriga secundară, Jia Rui se îndrăgostește de Xi-feng, care îl păcălește și îl umilește. Îl încearcă sentimente contradictorii de iubire și ură, așa că un taoist îi dă o oglindă magică ce-l poate vindeca atâta vreme cât nu se uită în ea. Bineînțeles că o face și o vede pe Xi-feng. Sufletul său intră în oglindă și e târât în lanțuri de oțel să moară. Nu toți budiștii percep așa iubirea romantică și erotică, dar morala acestei povești e că astfel de atașamente aduc tragedie, și ar trebui evitate, ca și oglinzile magice.

Iubirea ne duce dincolo de noi înșine. Haideți să încheiem într-o notă mai pozitivă.

Filosoful francez Simone de Beauvoir a sugerat că iubirea e dorința de a ne integra în altul și că dă sens vieții noastre. Totuși, era mai puțin preocupată de motivul pentru care iubim și mai interesată de cum putem iubi mai bine. A văzut că problema iubirii tradiționale chineze e că poate fi atât de captivantă încât suntem tentați să o facem singura noastră rațiune de a fi. Totuși depenența de altcineva pentru a-ți justifica existența duce cu ușurință la plictiseală și jocuri de putere. Pentru a evita această capcană, Beauvoir ne sfătuiește să iubim autentic, ceea ce e mai mult ca o mare prietenie. Iubiții se sprijină reciproc în a se autocunoaște, a se autodepăși și a-și îmbogăți viețile și lumea împreună.

Deși s-ar putea să nu aflăm vreodată de ce ne îndrăgostim, putem fi siguri că va fi un montagne russe emoțional. E înfricoșător și palpitant. Ne face să suferim și să fim morocănoși. Poate ne pierdem pe noi înșine. Poate ne aflăm pe noi înșine. Poate fi sfâșietor sau ar putea fi cel mai bun lucru din viața noastră. Aveți curajul să aflați?


Articol redactat de Neacșu Georgiana.

Editat de Botescu Ioana.

Tags

Great! You've successfully subscribed.
Great! Next, complete checkout for full access.
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.