November 2, 2020

Confesiunea unei inimi rănite

Din iubire și neputință,

Suferă biata inimă,

Peste a ei putință...

Așa suferea și inima

Unei tinere contese,

De suferințe dese,

Și-a început ea să scrie,

Despre a ei iubire:

,,Poate că nu sunt aleasa inimii tale,

Sau poate n-am fost la început,

Iartă-mă, dar în gânduri m-am pierdut...

Dragul meu prinț,

Îți amintești

Că înainte evitai să mă privești?

De parcă aș fi fost o persoană rea,

Și nu meritam privirea ta,

Luminoasă ca o stea...

Nimeni din regat nu mă prea plăcea,

Cu toate că sunt a contelui fiică,

Mamei mele, cu toții îi poartă pică,

Căci nu are origine nobilă,

Însă, nimeni nu știe,

Că mama mea are inima vie,

Căci nu e nemiloasă sau nepăsătoare,

În fața durerii oamenilor apăsătoare.

Chiar și așa,

Oamenii și nobilii n-au încetat,

Și lucruri rele despre mama și mine,

Au vorbit neîncetat...

Eu nu știu,

Dacă ai plecat urechea în fața zvonurilor,

Sau a jignirilor lor,

Însă, știu că într-o zi,

Cineva a îndrăznit,

Să atace regatul nostru,

Prea iubit.

Au intrat, chiar în curtea palatului,

Fără să se gândească,

Că palatul e bine păzit,

De prințul meu, ocrotit.

M-au găsit în fața palatului,

Și m-au prins prea ușor,

N-am apucat să strig după ajutor,

Dar, tu m-ai văzut,

Și din brațele tiranului m-ai smuls,

Atunci, am știut

Că nu sunt atât de rea,

Încât cineva să nu mă poată salva,

Atunci, m-ai adus aproape de tine,

M-ai făcut să mă simt atât de bine,

Capul meu era lipit de pieptul tău,

Și nimeni nu m-ai putea să-mi facă rău,

Căci mâinile tale erau ca un scut,

Peste al meu trup,

Pe acel tiran și pe ai săi oameni,

Nu i-ai cruțat,

M-ai salvat...

Și, îmi amintesc,

Că, după aceea m-ai întrebat,

Dacă sunt bine, dacă nu sunt rănită...

Eram doar puțin speriată,

Dar, nespus de fericită,

Căci, m-ai privit cu drag atunci,

Nu m-ai privit ca ceilalți, cu dispreț

Și pentru asta am plătit doar un mic preț,

După acea zi,

Au urmat și altele,

Și păreai preocupat,

Puțin îngrijorat,

De starea mea trupească

Și de cea sufletească,

Crede-mă că-mi plăcea

Să te văd așa,

Fiindcă părea că mă iubești

Și cu a ta inimă mă dorești...

Până într-o zi,

Destul de gri,

Când te-am văzut vorbind,

Emoționat, zâmbind,

Fiicei generalui,

Care era nespus de frumoasă,

Părea și mărinimoasă.

V-am ascultat conversația toată,

Mai bine n-o făceam,

C-a început inima să mi se zbată deodată,

Cuvinte de iubire vă rosteați,

Și într-una vă zâmbeați,

Apoi, tu ai sărutat-o ușor,

Iar ea ți-a acceptat sărutul,

Cu mult dor,

Mai departe n-am vrut să privesc,

Căci mă doare, fiindcă te iubesc.

Mă tot întrebam,

Ce am făcut ca să sufăr așa?

Răspunsul, însă nu-l găseam,

Și în lacrimi mă pierdeam.

Ce am făcut atât de rău?

Am vrut să mă sprijin de umărul tău!

Dar, într-o noapte,

În timp ce plângeam

Și suspinam,

Am auzit cum generalul vorbea cu fiica sa,

Despre cum să întoarcă armata,

Împotriva regelui și a ta...

Am auzit totul,

Și m-am cutremurat toată,

Când am aflat că palatul,

Va fi atacat de propria-i armată

Toată noaptea n-am dormit

Și când zorii s-au ivit,

Armata a și venit,

Tu erai în curtea palatului,

Și nu bănuiai nimic,

Eu nu mai apuc să-ți zic...

Căci în fața sabiei ce a vrut să te lovească,

M-am pus,

Și durerea m-a răpus,

Îmi revin în minte imaginile,

În care tu o sărutai pe fiica generalului,

În care vă zâmbeați,

Pe mine nu mă vedeați,

Te văd cum mă privești îngrijorat,

Și altceva nu-mi mai amintesc,

Căci cad, mă prăbușesc...

Aș cădea eu de o mie de ori,

Aș suferi toată noaptea până în zori,

Numai să nu suferi tu vreodată,

Niciodată,

Căci tăria mea, vine din iubirea ce ți-o port,

Pentru tine, suport...

M-am trezit după un timp,

Pe un pat îmbrăcat în mătăsuri fine,

Cu tine lângă mine...

Îmi amintesc ce s-a întâmplat

Și vreau să vorbesc,

Dar, tu mă oprești,

Și începi să mă liniștești,

Îmi spui că ai aflat,

Despre toate câte s-au întâmplat,

Îmi săruți mâna ușor,

Îmi spui că de mine ți-e dor,

Că-ți pare rău, că mă iubești,

Cu a ta inimă mă dorești...

Încă sunt îndurerată,

Fiindcă te-ai apropiat de alta,

Dar, dacă-mi oferi iubirea ta toată,

Eu sunt dispusă să o protejez,

În inimă am să o păstrez...

Prințul meu,

Lasă-mă să te întreb,

Dacă nu m-aș fi prăbușit în fața ta,

Ai fi fost conștient de dragostea ta?

Poezie scrisă de Popa Anca Teodora, clasa a XII-a F