5 pași pentru un an mai bun

Valentine's Day Feb 14, 2022

Voi începe prin a vă ura Bine ati venit in noul an! În acest articol vă voi prezenta 5 pași simpli pentru a vă simți mai motivați atât la școală, cât și acasă.

1.Hidratare

Hidratarea este importantă deoarece ajuta corpul să își regleze temperatura, ajută organele să funcționeze corect, îmbunătățește calitatea somnului și concentrarea. Este recomandat sa bei aproximativ 2 litri de apă pe zi. De asemenea te poți hidrata și prin consumarea produselor ce conțin o cantitate mare de apă.

2. Somn ordonat

Probabil știi deja că somnul este important pentru sănătatea ta fizică, însă acesta este la fel de importantă și pentu sănătatea ta minală. În timpul somnului creierul nostru face o ,,recapitulare" a celor mai importante evenimente din ultima zi, transformând întâmplările în amintiri. Durata de somn recomandată este de 8 ore. Pentru un somn de calitate este cel mai bine să nu mănânci cu minim 3 ore înainte de culcare și să nu folosești telefonul cu 30 minute înainte.

3. Mâncare sănatosă

Mulți dintre noi consideră că mâncarea sănătosă constă in fructe, legume și salate. Este adevărat, dar nu însemnă că mâncrea sănătoasă nu poate fi și gustoasă. Recomandarea specialiștlor este să evităm pe cât posibil mâncarea de tip fast food. O altă recomandare este să avem un mic dejun cât mai bogat, astfel încât să nu ne fie foame 6-7 ore (pentu cei care învață dimineața), un prânz cu două sau trei feluri de mâncare și o cină ușoară. Un proverb pe care l-am auzit acum câțiva ani de zile și pe care încă mi-l amintesc este: Dimineața mănâncă ca un rege, la prânz ca un prinț și seara ca un cerșetor.

4. Exerciții fizice

Exercițiile fizice pot fi de multe ori extenuante sau plictisitoare. De aceea recomand următoarea abordare: în timp ce vizionezi un film sau un serial pe Netflix, așeză-te pe covor și execută niște exerciții. Nu spun nici de jogging prin cartier, nici de vreun program intesiv de sport care să te trimită la Jocurile Olimpice. Spun de niște exerciții simple care să îți pună sângele în mișcare.

Dacă încă nu ești convins de utilitatea exercițiilor fizice îți amintesc că acestea te obligă să respri mai intens, oxigenând creierul, și îți fac inima să bată mai alert, proces care te energizează.

5. Exerciții mintale

Am ajuns la ultimul pas, dar nu cel din urmă. Prin ,,Exerciții mintale" mă refer la orice activitate care îți relaxează mintea și te deconectează. De exemplu, meditația poate fi foare utilă atunci când nu te poți concentra. După 10 minute de meditație te vei putea concentra mai ușor si vei gândi mai limpede. Asupra mea, un efect liniștitor îl are și cititul. O jumatate de oră la prânz, înainte de începutul temelor îmi lipezește mintea și mă odihnește.


Articol redactat de Azoiței Ingrid.

Editat de Botescu Ioana.

Tags

Great! You've successfully subscribed.
Great! Next, complete checkout for full access.
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.